Povestea din spatele cortinei #SDC2020

Dragă cititorule,

În următoarele rânduri voi încerca să te duc într-o aventură, deci așează-te confortabil. Ți-am mai povestit despre Seismic Design Competition câte ceva, dar ce spui să ne întoarcem împreună în timp și să aflăm povestea fiecărei generații? Dacă decizi să rămâi cu mine, vei înțelege mai bine cât de mult înseamnă acest concurs pentru noi și, de ce nu, poate vei considera că merită să faci și tu istorie alături de noi!

Vreau să începem cu cele mai recente amintiri. Așadar, astăzi călătorim împreună în SAN DIEGO și facem cunoștință cu echipa coordonată de Andrei MIHUȚ, SDCUTCN 2020, formată din doisprezece super-eroi: Abdulaziz ALHUSAIN, Andreea BOIE, Karola-Csilla BARABÁS, Andrei MARCU, Ioana GLIGOR, Ema BENZAR, Paul MORCOTAN, Teodora TĂMAȘ, Petrică POLAC, Raul-Adrian POP, Gábor BENEDEK HUSZÁR.

Îmi amintesc când l-am cunoscut întâia dată pe Andrei, cu puțin timp înainte de participarea la SDC. Vedeam atunci un tânăr timid, așa cum își amintește și el “eram o persoană destul de retrasă. Nu spuneam DA provocărilor”. Timpul a trecut, iar experiența trăită l-a schimbat pe Andrei -“simt că m-am dezvoltat foarte mult, am învățat să îmbrățișez provocările, în loc să fug de ele”. Acum Andrei este un tânăr mai curajos pentru care SDC a reprezentat și o rampă de lansare în cariera profesională, deoarece “întâmplător sau nu angajatorul meu este unul dintre sponsorii ediției noastre”.

Una dintre provocările pe care le impune participarea la acest concurs este interacțiunea dintre studenții Facultăților de Arhitectură și Construcții. Colaborarea poate reprezenta un proces decisiv dacă nu există comunicare eficientă. În 2020, Andrei ne mărturisește : “membrii echipei au colaborat foarte bine din punctul meu de vedere. Arhitecții s-au implicat și la construirea machetei, ne-au permis să ne implicăm și noi pe partea arhitecturală cu sugestii. Au fost deschiși și înțelegători” .

Chiar și atunci când comunicarea este eficientă stresul poate reprezenta un factor de risc. Apar stări de supra-solicitare când suntem aproape gata să renunțăm “au fost unele momente în care am fost copleșit de volumul de muncă. Concursul a fost în martie, punct în care trebuia să ne asigurăm că aveam totul pregătit pentru testare: macheta în varianta optimizată , prezentarea pusă la punct. Întâmplător, s-a intersectat totul cu perioada sesiunii: examene, restanțe, predări de proiecte”. În momente cheie ca acesta intervine echipa, “oamenii care sunt alături de tine de dimineață până seara, muncind cot la cot cu tine”, luptați împreună și atunci înțelegi că “deși era greu, eram împreună. Nu puteam să mă dau bătut, ei aveau încredere în mine, împreună am reușit”.

Înainte să participe la concurs erau doar colegi , apoi “am devenit prieteni foarte FOARTE buni pe care mă voi putea baza și peste zece, cincisprezece ani..și mai mult de atât” , îmi spunea Andrei.